Centrul de Studii Europene


Centrul de Studii Europene (CSE) a fost înființat în anul 2000, prin programul UE – Phare România (RO – 9706-01-02), ca departament inter-facultăți. În anul 2017, CSE a fost afiliat Facultății de Drept, ca departament interdisciplinar (economie, drept, istorie, științe politice și administrative, geografie, științe sociale) pentru organizarea de programe de educație, cercetare, formare profesională, documentare/informare în domenii asociate studiilor europene și dezvoltării regionale, în colaborare cu celelalte facultăți ale universității.

Programele educaționale ale CSE au avantajul corelării între o specializare obținută prin studiile de licență și o formare profesională interdisciplinară în studii europene care lărgește, prin competențele dobândite, posibilitățile de inserție pe piața muncii, atât în mediul public, cât și în cel privat, cum ar fi: instituții și organisme europene, administrația publică centrală și locală, justiție și afaceri interne, instituții culturale, de cercetare, învățământ, mass-media, organizații non-guvernamentale, companii cu afaceri pe piața europeană, firme de consultanță și management de programe europene, organisme implicate în aplicarea politicilor europene.

Centrul de Studii Europene din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza cuprinde 4 departamente:

  • Departament didactic (programe interdisciplinare de master, învățământ zi și cu frecvență redusă)
  • Departament cercetare (domenii: Economie și politici europene, Drept european, Științe politice și administrative, Dezvoltare regională, Politica europeană de vecinătate și cooperare transfrontalieră, altele)
  • Departament formare continuă (cursuri de perfecționare acreditate ANC/ CNFPA – recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației)
  • Departamentul de informare, documentare și proiecte europene (servicii de informare și documentare despre UE)

Informații facultate

Adresă

Bulevardul Carol I, nr. 19, Iași – 700505

Contact

Tel: 0232 20 1318

Fax: 0232 20 1818

E-mail

[email protected]


Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg