Facultatea de Medicină Dentară

Cluj Napoca

Învăţământul universitar de stomatologie a debutat ca specializare separată în cadrul Facultăţii de Medicină abia în anul 1919. Studiile de stomatologie au fost organizate ca facultate separată, abia începând cu 1949. Din dorinţa de a lărgi sfera de adresabilitate, în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară ia fiinţă începând cu toamna anului 1994, specializarea de Tehnică dentară, formă de învăţământ reglementat general, cu 3 ani de studiu.

Din anul 1997 a luat fiinţă şi specializarea de Asistenţă dentară de profilaxie, formă de învăţământ reglementat general, cu 3 ani de studiu. Din anul 2001 există în Facultatea de Medicină dentară şi o linie de învăţământ pentru specializarea medicină dentară în limba franceză, iar din 2007, o linie în limba engleză.

Introducerea liniilor în limba franceză şi engleză a fost motivată de solicitările venite din partea unui număr tot mai mare de studenţi străini de a studia la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” Cluj, în aceste limbi de predare. Planurile de învăţământ şi programele analitice ale acestor linii sunt identice cu cele de la secţia cu predare în limba română.

Programe licență:

  • Medicină dentară
  • Medicină dentară (în limba engleză)
  • Medicină dentară (în limba franceză)
  • Tehnică Dentară

Programe masterat:

  • Medicină Dentară Judiciară

Informații facultate

Adresă

Str. Louis Pasteur nr 4, et 2, 400349 Cluj-Napoca

Contact

Tel: +40-264-406-844 Fax: +40-264-597-257

E-mail

[email protected]

Site

Facultatea de Medicină Dentară

http://www.meddent.umfcluj.ro/


Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg