Facultatea de Medicină Veterinară

Bucuresti

Facultatea de Medicină Veterinară a luat naștere în 1861 sub numele de Școala pentru învățătură veterinară la inițiativa doctorului Carol Davila, fiind unică la acea dată în Balcani și a doua din Europa după cea de la Lyon, din Franța. În cadrul acestei facultăți se desfășoară studii de lungă durată -licență- în două specializări: Medicină veterinară și Controlul și expertiza produselor alimentare.Studiile postuniversitare se realizează în cadrul Școlii de Studii Postuniversitare de Medicină veterinară, absolvenții primind titlul de specialist în patru ramuri ale practicii medical veterinare: Clinică și farmacie, Igienă și sănătate publică, Diagnostic de laborator și Management veterinar. Facultatea de Medicină Veterinară din București este prima facultate de profil din românia audiată și inclusă din martie 2002 pe Lista facultăților Evaluate și Aprobate de către Asociația Europeană a Instituțiilor de Învățământ Veterinar (European Association of Establishments for Veterinary Education – EAEVE).

La absolvire, studenții acestei facultăți pot profesa liber meseria de medic veterinar sau se pot angaja în funcție de specializarea obținută:

* În calitate de medic veterinar în structurile specifice publice sau private, acreditate, în domeniul supravegherii, controlului și asigurării igienei alimentare și a sănătății publice, în laboratoare de profil;.

* În calitate de expert în controlul calității produselor alimentare în structurile specifice publice sau private, acreditate, în domeniul supravegherii, controlului și asigurării igienei alimentare și a sănătății publice, în cadrul unităților de procesare a alimentelor de origine animală și vegetală, în laboratoare de profil;.

* În calitate de inginer tehnolog în cadrul unităților de procesare a alimentelor de origine animală și vegetală.

Programe licență

  • Controlul și expertiza produselor alimentare
  • Medicină Veterinară (limba franceză)
  • Medicină veterinară
  • Medicină veterinară (în limba engleză)

Programe master

  • Controlul și expertiza alimentelor ecologice, Halal și Kosher
  • Expertiza produselor agroalimentare

Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg

4.0 (1 review-uri)
Oportunități angajare 4.0
Cursuri/Laboratoare/Seminarii 4.0
Facilități 3.0
Localizare 3.0
Suport 4.0
Dificultate 4.0
Image placeholder
Recomandă facultatea: Da
Review General

Spune-ne mai multe despre experiența ta generală la această facultate.

Hello! Sunt studenta in anul 1 la specializarea medicină veterinară (lb.rom). In general, experiența mea cu facultatea a fost una destul de buna, de la profesori care își dau cu adevărat interesul, la laboratoare interesante și nu în ultimul rând, un colectiv super.Desigur exista și părți mai puțin mișto, cum ar fi un program încărcat cu zile in care ai laboratoare de dimineața până seara și la o conducere care câteodată te lasa rece. Cred că depinde foarte mult de cat de mult îți dorești sa fii medic veterinar și cat ești dispus să muncești pentru asta. Ah, si inca ceva, daca nu vrei cu adevărat să faci asta și vii aici doar pentru ca e admiterea ușoară, e o mare greșeală. Facultatea este foarte grea și îți trebuie dedicare și pasiune din plin. Se lasa foarte multi chiar din primele săptămâni.

Oportunități angajare

Se poate găsi ușor un loc de muncă după terminarea facultății? Da

Ce eforturi depune facultatea pentru a îți găsi mai ușor un loc de muncă?

Târguri de joburi

Cursuri/Laboratoare/Seminarii

Ce îți place cel mai mult și cel mai puțin despre modul în care sunt predate/susținute cursurile/laboratoarele/seminariile tale?

Majoritatea cursurilor sunt chiar useful, dar la unele e super plictiisitor, ba chiar enervant și nici nu ramai cu nimic din ele. Laboratoarele sunt mișto mai ales daca îți place să faci lucruri practice și să te implici.

Facilități

Ai la îndemână tot ce trebuie pentru a îți desfășura activitatea?

De la cărți, la manuale și cursuri predate cuvânt cu cuvânt chist ai materiale. Singura materie (până acum cel puțin) la care e mai greu, este anato unde exista 2 manuale, dintre care una este mai accesibilă că și conținut. Doar că este foarte greu cu pozele și densele fara de care nu poți să inveti. Eu mi am luat singura altase in engleza de pe net, nu ți pun la dispoziție și nici nu știu să îți spună profii de vreun atlas:).

Localizare
Suport
Dificultate

PRO

Laboratoare dotate Profesori deschiși și care își dau interesul Ambele campusuri ( erorilor și agronomie) se afla in proximitatea mijloacelor de transport Campusuri mari și frumos amenajate Colectiv super Materii interesante


Informații facultate

Adresă

Splaiul Independenței nr.105, sector 5, cod poștal 050097, București

Contact

0213180469

E-mail

[email protected]

Site

Facultatea de Medicină Veterinară

https://www.fmvb.ro/social


Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg