Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Suceava

Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava, în cadrul căreia funcționează specializarile Educație Fizică și Sportivă și Kinetoterapie şi Motricitate specială are o dublă msiune:didactică, ce vizează pregătirea specialiștilor cu studii superioare în domeniul Educației Fizice, Sportului și Kinetoterapiei, și de cercetare științifică în domeniu.

Facultatea de Educație Fizică și Sport Suceava urmarește ca prin activitatea sa să contribuie la: formarea și perfecționarea resurselor umane înalt calificate în domeniul acesta de activitate; dezvoltarea științei în domeniul educației fizice, sportului, kinetoterapiei, al culturii fizice în general; promovarea unor cunoștințe și orientări metodologice moderne în domeniul educației fizice și sportului; participarea științei sportului și a altor subdomenii ale cunoașterii specifice, la afirmarea și dezvoltarea valorilor societății contemporane.

În prezent, în cadrul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava, a fost înfiinţat Clubul Sportiv Universitar Bucovina Suceava (de drept privat) care se ocupă de pregătirea şi participarea sportivilor în competiţiile oficiale.

Din punct de vedere al facilităților, Facultatea de Educație Fizică și Sport dispune de un teren de sport de 2400 mp şi pistă de alergare acoperite, o sală de sport complet renovată, un Complex de Nataţie şi Kinetoterapie la standarde europene.

Programe licență

  • Balneofiziokinetoterapie şi recuperare
  • Educaţie fizică şi sportivă
  • Kinetoterapie şi motricitate specială
  • Nutriție și dietetică

Programe master

  • Educaţie fizică şcolară şi activităţi extracurriculare
  • Kinetoprofilaxie, recuperare și modelare corporală

Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg

0 (0 review-uri)
Oportunități angajare 0
Cursuri/Laboratoare/Seminarii 0
Facilități 0
Localizare 0
Suport 0
Dificultate 0

Informații facultate

Adresă

Strada Universității, Nr. 13, Suceava

Contact

0230216147

E-mail

[email protected]

Site

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

http://www.usv.ro/fefs


Caută coleg de apartament

Postează un anunț
Caută coleg